Ce este VIATA?

Intr-o frumoasa zi de vara,pe la ora pranzului se facu  liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”
Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”
Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”Apoi veni noaptea.Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”
Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”

MAMA!

Mama! Ce cuvant inaltator ! Primul nostru cuvant ! Ce sentiment de dragoste ne invaluie sufletul si un chip sfant ne apare in fata ochilor atunci cand il rostim ! O privire calda si ocrotitoare ne urmareste fiecare pas al vietii , facand-o astfel sigura pentru noi sa sorbim fara grija din pantecul ei fermecat, cu sufletul impacat si cu siguranta ca orice gresala va fi imediat indreptata.
Atunci cand ne simtim nesiguri, cand ne este frica si nu avem langa noi ajutor de nadejdie, cand ne este foame, cand ne este frig, cand simtim nevoia ca cineva sa ne ingrijeasca ranile sufletesti si trupesti, cand avem nevoie de ocrotire si de iubire, cand suntem singuri… si ne este teama, vrem ca langa noi sa se afle mama sa ne ocroteasca si sa ne ofere ceea ce nu mai ea poate in modul cel mai sincer si cel mai curat: dragostea . Orice frunza se afla afla ocrotita in copacul ei , orice raza doreste sa stie ca soarele o are in grija, cum orice copil isi doreste mama alaturi.
Mama este fiinta careia ii suntem datori cu un respect profound, careia ii multumim pentru faptul ca ne-a adus pe lume si ca alaturi de Dumnezeu a contribuit la existenta noastra, daruindu-ne cel mai frumos cadou pe care il putem primi cu inima deschisa: viata. Tot ceea ce avem si tot ceea ce vom avea , viitorul, prezentul si trecutul il datoram mamei, celui mai bun prieten pe care il avem alaturi in clipe grele.

Primul zambet, primul pas, primul cuvant, o carte de povesti frumoase, copilaria cu toate tainele ei sunt strans legate de aceeasi persoana care descrisa cu ajutorul cuvintelor pare ireala. Ochii ca niste lumanari sclipitoare, gura ca un trandafir imbobocit, zambetul ca un curcubeu dupa o ploaie calda de vara alcatuiesc figura draguta a mamei.

Orice copil, orice fiu vede in mama lui o fiinta mareata, fara de pacat, puternica precum o stanca in marea involburata si totusi, in acelasi timp, o fire blanda, o zana ce a coborat din taramul basmelor pentru a fi alaturi de noi. Ce copil orfan nu isi doreste ca in luna martie, luna femeilor, fetelor, dar in special al mamelor, sa aiba pe cine sa iubeasca, sa aiba cui sa-i spuna, ,,la multi ani !”, sa-I dea un martisor facut de manutele lui. Asa ca noi, in bucuria noastra, in luna martie trebuie sa ne amintim si de acei copii care nu pot spune mama nimanui si nu pot simti iubirea ce o poate aferi aceasta fiinta.

Ce inseamna sa fi EMO?

Pai emo este de fapt un stil de viata.Termenul defineste anumite stari emoti dar mai este folosit si pentru a descrie un stil vestimentar aparte.
De obicei emo sunt catalogatzi ca fiind ultimii oameni ai societatii,pe cand adevarul este exact opus parerii acestora.majoriattea emo sunt oameni destepti,oameni neintelesi,care din cauza invidiei si a prostiei umane si-au pierdut prietenii si se simt dezamagiti si de aceea ajung sa isi taie venele,ba chiar sa se mutileze.Emo mai sunt numitzi si "romanticii black".Le e frica sa fie sociabili,deoarece se tem sa nu fie respinshi de ceilaltzi. Emo person” este cineva atent cu emotiile sale, sensibil, timid, introvertit, broken-hearted, inchis in sine, fara un scop anume, cu tendinte de suicid si adesea tacut.personalitatea Emo este adesea legata de a scrie poezii pe tema depresiei, confuziei, singuratatii, furiei, toate rezultand din neputinta lumii de a intelege autorul. Poezia Emo foloseste o combinatie de : ton foarte emotional, constiinta scrierii, rima alba sau simpla,referinte la adresa carnii, in special a inimii...
Dar…totusi nu poti sa devii asa emo peste noapte fara sa ai un motiv care sta in picioare! Sau ma rog poti dar nu ar fi tocmai indicat…nu e vorba numai de un trend,sau de a arata intr-un fel, ci si de cum simti, daca te identifici in muzica lor, daca ai anumite probleme…

COPILARIA ,UNIVERS MIRIFIC

Copilaria,taramul zambetelor si momentelor magice de fericire.

        Nu stim cand si unde incepe si nu stim cand si unde se termina.Ne trezim doar ca nu mai suntem copii,ca am iesit din copilarie,uneori fara sa o fi trait pe deplin.Fiecare pas pe acest taram poarta in suflet o amintire de pe acesta in care ne-am jucat nu pentru a fi fericiti sau pentru a ne scufunda intr-o lume in care toate legile universului sunt incalcate,ci pentru a creste,pentru a afla raspunsuri la enigmele lumii.Basmul a fost doar o oglinda in care marile raspunsuri isi aratau partea necunoscuta de nimeni.Jucariile erau generatorul universal de zambete.Poate dupa aceasta calatorie vom ajunge la concluzia ca am parasit un taram minunat,pe care nu-l vom mai putea vizita nicioadata.Ne putem intalni oricand cu balaurul cu sapte capete,cu zgripturoaica haina,putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat.Suntem departe in aceste momente de timpul copilariei,dar daca ne vom uni intr-o calatorie vom putea reusi sa ajungem din nou pe taramul eroilor de poveste.Pe parcursul acestei calatorii se reamintesc momentele fericite,in care totul parea atat de frumos si minunat si doresti sa mai calatoresti o data in lumea in care ai reusit sa-ti vindeci orice suferinta,orice rana.Facem multe greseli pe acest pamant,dar in momentul in care parasit lumea copilariei mult prea devreme este o greseala grava care o vom regreta pana la sfarsitul vietii.Copilaria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate,in care plângem şi râdem în aceeaşi zi ca cineva ne-a furat jucariile cu mare semnificatie in sufletul nostru, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea.Cand ne jucam si avem atata energie in noi ,cand suntem puri,curati,plini de viata,atunci vrem sa fim mari si nu stim ca trecem printr-o perioada de neuitat a vietii care nu se va mai intoarce,atunci credem ca nu suntem fericiti,vrem alceva dar nu stim ce este acea fericire ci doar o avem in noi,suntem niste copii gingasi care avem aripi cu care ne vom lua zborul. Apoi, pe măsură ce trec anii, pe măsură ce ne maturizăm, nebunia si exuberanţa copilăriei dispar. Devenim mai serioşi, zâmbim mai puţin, nu ne mai bucurăm de orice nimic care ni se oferă, avem gusturi, pretenţii rafinate... Nu mai credem în magie, nu mai credem in Moş Crăciun şi in sacul său plin cu jucării, nu mai credem că mama şi tata sunt cei mai extraordinari părinţi. Nu mai iubim cu detaşare si pasiune, nu mai roşim atunci când greşim, numai strigam de bucurie atunci când cineva ne îndeplineşte o dorinţă mult aşteptata.  Taramul magic al copilariei nu vine de doua ori.Trebuie sa stim sa o pretuim atunci cand o avem fiindca ne va fi dor de ea.